Adelina Badea Doula Nastere

Nașterea unui haiduc (II)

Pe drum spre nastere, ajung la spital, după un travaliu de peste 24 de ore petrecute alături de oameni dragi.

Urmează să fiu preluată de medicul de gardă. Minutele de așteptare par ore. Îl înjur că întârzie și nu, nu în gând! Nici în față… Medicul meu, doctorul Romila, este plecat din țară. În locul său vine doctorul Niculescu, pe care îl îndrăgesc și îl apreciez. Corpul meu nu mai prididea a se relaxa, contracțiile veneau parcă fără cauză, îmi venea să împing și opritul din a împinge îmi fură toată energia. Corpul era țeapăn și tremura tot, de la efort și adrenalină. Cu picioarele crăcite, la tușeul de control, doctorul de gardă mă întreabă ce grupă de sânge am. “Ei, căcat!”, zic nervoasă, cu voce tare. Cică nu știe grupa asta și să mai zic una. La ce… pușca mea e nevoie de asta acum? Am dilatație de 7-8cm, dar realizez că e darnic în estimare. Mergem în sala de nastere. Vine și medicul anestezist; o știu și mă știe. De altfel, aflu că toți de pe-acolo mă știau, de la o nastere sau alta… Îmi face o doză mică, fiindcă “te descurci foarte bine, contracții bune, respiri bine”. În capul meu, însă, “haai cu seringuța aia odată, că nu mai pot cu încordarea și tremuriciul ăsta!”. La jumătate de oră primesc și tranșa a doua, cică la fel de mică, căci prima cred că s-a hotărât doar să-mi testeze anduranța și și-a lăsat așteptate efectele. Doar Irina, moașa și prietena mea, are voie în sala de nastere, Andrei și Carmen, draga mea Doula, sunt în rezervă și așteaptă. Irina le zice că mai durează câteva ore bune, cât să-și facă epidurala efectul și apoi expulzia. Andrei joacă șah și, probabil de emoții, pierde pe bandă. Timpul se dilată, Irina mă ține de mână și calmul ei e molipsitor…

După ceva vreme apare și doctorul Niculescu și vorbim despre clamparea târzie, beneficii, mituri, chestii. Constat că nu mai tremur și corpul s-a relaxat, iar Irina zice să fac un pic de nani. Cer să mă ridic și să mă duc la baie, să mă plimb un pic. Mă întorc pe WC după câteva ture. Parcă eram acum câteva ore, pot face față mult mai bine. Mult evitata epidurală, cu muuulte potențiale riscuri, dar și câteva beneficii, a fost, pentru mine, magică. Suficient de puțină încât riscurile să fie minime, atât pentru mine, cât și pentru bebe, dar suficientă cât să repornesc sistemul. Vine o contracție faină, o primesc cu drag! Corpul nu mai tremură a încordare. Îmi vine iar să împing și o anunț pe Irina. Nu mă prea crede, n-are cum să fim acolo atât de repede. Cică s-o mai anunț dacă e la fel și la următorul val. Da, vine iar, e plin, e intens, mă conține. Irina mă verifică pe toaletă – bună de tot poziția asta! – și-mi zice, serioasă, să trec pe masă. Stai oleacă, e contracție! “Nu, nu e”, îmi zice, “e capul lui bebe! Hai pe masă!”. “Ești sigură, Irina?” Mă ridică greu, tot corpul parcă vrea să meargă în jos. “Da, pune și tu mâna”. Cu vârful degetului în vagin îl simt. Da, e capul lui bebe, e atât de aproape! Doaaaaamne, ce senzație! O iubesc din tot corpul!

Un val de iubire, de forță și de abandon mă cuprinde și mă las purtată de naştere. Mă așez în genunchi pe pat, cu trunchiul ridicat, spatele la Irina și mă ajut de spătar. Când vine valul, tot corpul meu vrea în jos, vrea să împingă, vrea să scoată bebelușul, vrea să se scurgă. Închid ochii, nu mai simt nimic. Irina îmi zice să împing cum îmi vine. Ce vorbe dulci! Nu împing eu cât împinge corpul meu. Este mamiferic, e sălbatic. E cel mai frumos sentiment din lume, cel mai intens și arzător, îl sorb ca pe un nectar fierbinte care arde plăcut și mistuie în drumul său. Nu știu cât trece, nu știu câte contracții au fost… Nu știu ce fac, simt ce fac! E sentimentul pe care l-am urmărit și pe care l-am dorit încă de când l-am chemat pe bebe să vină în burtică. E abandonul total, e suspendarea ființei, e credință și iubire aievea. E ce cu nesaț mi-am dorit să simt atâta timp! Aflu că au fost vreo 5 contracții și că am avut spectatori, curioși să vadă inventiva mea poziție. Ca prin vis, cineva în dreapta îmi spune “cum” să împing, clasicul “ca la scremut”. Și-apoi Irina îi spune să mă lase, că știu ce am de făcut. Sau poate nu era Irina? Să fie doar imaginația mea? Cred că n-a fost ea, că de-ar fi fost, ar fi zis aproape înjurând către persoana băgăcioasă “femeie, vezi-ți de treaba ta!”Sau nu…asta as fi zis eu?🤣. Dar eu nu sunt eu; eu sunt nașterea acum, eu expulzez, așa că nu am cuvinte. Simt că e aproape, căpuțul copilului meu este acolo. Irina unge cu ulei tămăduitor pregătit de Carmen, simte cum se întinde tot și iese bebe. Moderez pe final împingerea, ghidată de Irina, și simt cum se strecoară afară căpuțul și apoi umerii. Într-o clipă, eliberare. Libertate! Extaz! Doctorul vine repede să mă ajute să mă întorc și-mi primesc puiul pe burtică.

Pe mine poposește făptura mică, caldă, sânge, carne, limfă, celulă și suflu din ființa mea și a bărbatului iubit. Nu-mi vine-a crede! Sunt agățătă undeva în timp și spațiu și nu pot decât să mă uit la ghemotocul plin de vernix pe față. Pe față îmi curg lacrimi de fericire. Minute în șir cred că nu clipesc, iar buzele mele șoptesc într-una ca teleghidate “Te iubesc, mulțumesc! Te iubesc, mulțumesc! Te iubesc, mulțumesc!”. Doctorul îmi ia mâna și-o pune pe cordon, să simt pulsația. La fel face și înainte de clampare, după vreo 7 minute care au părut două scurte clipe. Tai eu cordonul, căci tati nu este aici. Iese și placenta, e minunat de frumoasă și mai mică decât m-aș fi așteptat. Irina îi face poze, pasiunea mea pentru acest organ fiind cunoscută.

Într-un târziu, mă uit în păturică, să văd ce ne-a trimis Cerul. Un băiețel! Bine ai venit, dragul meu haiduc! Te iubesc! Cunosc deja despre tine că ești puternic, viteaz, hotărât și liber! Știu că ai venit ca să fii învățătorul nostru. Știu că ne vei da multe lecții, ne vei învăța să creștem, să ne înălțăm. Nu-ți știm misiunea, dar te-am chemat și am semnat să te sprijinim. Rămân în magia asta cu tine. Aș vrea să nu se termine.

Nu vreau să-i dau drumul puiului și insist să rămână pe mine în drum spre salon. Ieșim din lift și dăm cu ochii de… tati. El știa că până la nastere durează câteva ore, ieșise să-și caute ceva de băut și… da’ fuq?! E uimit tare. N-am să uit vreodată fața lui. Ne zâmbește și știe că avem un băiețel. Da, tati a știut undeva în adâncul lui. Mami nu. :)) Ne spune că e mândru de noi și că ne iubește. Îl primește pe bebe pe piept, piele pe piele, iar bebe îl botează cu primul caca, de sus până jos. Carmen e cu noi, e foarte emoționată, fericită, obosită și eliberată. Numai o Doula știe ce simte o Doula după naștere…

Bebe e verificat, iar eu sunt oblojită. Bebe a ieșit ca Superman, cu o mânuță pe lângă cap, și am o fisură micuță, care e cusută. Mă minuez cât de alert, prezent și conștient e bebe în ora lui magică. Dă din guriță, din mânuțe, mă caută cu privirea, se împinge în picioare. Ajunge la sân, îl adulmecă, îi dă limbuțe și se mufează perfect. Ce bucurie! Intuiția mea a fost bună și bebe nu este afectat de epidurală. E alert, e prezent, e activ! Suge câteva minuțele din colostru – aurul sânului – și apoi închide ochișorii și face nani. Bravo, iubire mică, ai făcut o treabă extraordinară! Am muncit mult amândoi. Bebe a venit la 37 de săptămâni și 4 zile, a avut 2790g, 49cm și a primit nota 10.

Mi-am dorit o naştere asumată, mai mult decât orice, fără regrete. Am vrut şi m-am pregătit pentru o naştere naturală nemedicalizată. Însă creierul meu a blocat puțin colul, aşa că…ca oriunde-n viață, dacă nu e perfect planul, e bine să fim bine cu imperfecțiunile. Am avut o naştere asumată, dorită, fără regrete, cu calm şi iubire. Iancu a venit cum şi când a vrut, înconjurat de oameni minunați.

Bine ai venit, Iancu Andrei! Să-ți fie viața pe Cărarea ta! Te iubim infinit!

Despre ce-a urmat după nastere, într-o postare viitoare. #viatacuunhaiduc îmi cam trage șuturi în fund…

8 COMMENTS
  • Mama
    Reply

    Mirific, înălțător, de poveste!

  • Maria
    Reply

    Esti minunata Adelina, povestea ta este atat de emotionanta, atat de profunda, am plans si am ras in acelasi timp. Sa va bucurati de minunea voastra❤️💝😍

    1. Adelina Badea
      Reply

      Maria, ma bucur ca te a bucurat si emotionat! :*

  • Roxana
    Reply

    Te citesc de mult Adelina, fara sa te cunosc personal (il cunosc insa pe Ionut). Nu ti-a scris niciodata pana acum, in sufletul meu am asteptat cu maaaare entuziasm anuntul ca veti avea un bebelus :). Mi-am dorit pentru tine sa treci prin experienta asta, sa simti in burta ta manute si picioare, sa vorbesti cu bebele, sa dormi in pijamalele lui ca ale tale nu te mai cuprind, si sa treci prin experienta nasterii. Pentru ca indiferent cate nasteri ai vazut, cati copii ai asteptat si primit, atunci cand tu nasti e intotdeauna altfel…
    Povestea nasterii tale e un amestec frumos din cele 2 nasteri ale mele…. cata melancolie!
    sa fiti sanatosi si linistiti!

  • Adelina Badea
    Reply

    Roxana, multumim mult! Da, experientele sunt foarte diferite, intr-adevar! Divinul din nastere apare insa de fiecare data! 😀 Sanatate multa pentru tine si puiutii tai! Multumim pentru toate gandurile frumoase!

  • Ghid de supraviețuire pentru mămici | Adelina Badea
    Reply

    […] din viața de mămică. Despre asta voi scrie in viitor, laaarg şi pe-ndelete, dacă e de acord haiducelul meu […]

  • 6 luni şi încă... | Adelina Badea
    Reply

    […] vine sa cred! Ai implinit 6 luni, dragule brăduț! Haiducel frumos şi straşnic, ce diferită e viața acum, aici, cu tine, pentru mine! Ce amplă, ce […]

  • Doi ani de haiducie | Adelina Badea
    Reply

    […] ultimele luni am simtit des ca vine! Vine momentul acela de hotar in care implinesti 2 ani de cand ai iesit din mine, te-ai catarat la san in prima ora de viata si ai ramas […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Open chat
1
Sunt aici pentru tine
Cu ce te pot ajuta, mămică minunată?