Realitatea postpartum

Realitatea postpartum

Mamico, realitatea postpartum este aici. Bebelușul tău are nevoie de tine! Este atât de simplu. Și este atât de greu!

Primele luni (săptămâni) cu bebelușul acasă sunt cu adevărat grele și prețioase, pline de hopuri, revelații, de nesomn, începuturi, nervi și plâns. Asta este realitatea pe care de cele mai multe ori NU o știm, căci mamele se ascund, se rușinează sau, pur și simplu, uită etapa asta… Așteptările pot fi nerealiste dacă ne uităm doar în mass media, pe facebook sau citim din cărți.

Așa că azi scriu pentru tine ( și pentru mine! ), mămică de bebeluș în primele săptămâni de viață. Nu ești singură și nu ești singura care trece prin asta! E firesc, normal, natural și în regulă ce se întâmplă !

Mămico, te vad cum plângi la duș. Te văd cum alăptezi la două noaptea, te văd cum adormi în fund, cu copilul la țâță, cu sufletul în palmă… Îți aud gândurile care te îndeamnă să crezi că ești un eșec, că greșești. Îți simt frica, disperarea poate. Îți simt grijile. Îți simt incertitudinea și îți văd întrebările. Văd că ești copleșită și îți simt durerea, îți simt plângerea. Văd doliul pe care îl porți pentru viața ta de înainte, pentru TU de înainte, care nu se vor întoarce niciodată.

Și mai văd ceva!

Văd cum îți ții bebelușul în brațe sau pe piept când lacrimile îți curg fără să le poți opri, fără să vrei să le oprești.

Poate ești singură acasă acum, după ce ai avut ajutoare. Nu ești singură, suflețelul cel mic și cald e lângă tine, la fiecare pas. Si el are o călătorie, împreună cu tine.

Poate ești singură pentru că toată lumea a presupus că “te descurci”, așa că nu prea îți oferă nimeni ajutor dezinteresat. Crezi că e musai să te descurci, să faci asta ușor și bine, din prima. Așteptarea asta nerealistă te apasă și îți e rușine ca de fapt… NU “te descurci”!

Poate ții copilul în brațe, deși acum ar trebui să ai grijă și de tine căci ești rănită, vulnerabilă, în dureri, neglijată, uitată. Toată lumea vrea să vadă bebelușul, să țină bebelușul, să drăgălească și să îngrijească bebelușul. Dar cine are grijă de TINE? Cine te îngrijește și te alină pe tine, nouă mămică, faptură minunată care ai dat viață? Lacrimile si laptele cad pe obraz, pe piept, pe picioare și merg înghițite în pămănt iar tu îți ții bebelușul căci știi că acum nu contezi TU, ai uitat de tine, corpul, mintea, sufletul îți spun că trebuie să faci orice pentru bebelușul tău. Bebelușul tău are nevoie de tine! Este realitatea postpartum. Este atât de simplu. Și atât de greu!

Poate ții copilul în brațe pentru că asta e un reminder continuu că suferința ta are un scop, un scop suprem, înălțător. Te uiți la fățuca lui și-ți dai seama ca acum plătești prețul și cu fiecare oră, zi, săptămână, îți chemi curajul din toate zările să devii mama si femeia care ȘTII că ești, doar că te-ai pierdut puțin. Ți-e temă să arăți asta lumii, că te-ai pierdut, că ești debusolată, că nu te așteptai să nu “te descurci”… Și asta e în regulă, ai voie să simți asta!

Poate ții bebelușul în brațe și pentru prima dată în viața ta te simți cu adevărat văzută, apreciată, percepută ca un întreg complex, acceptată și iubită pe de-a-ntregul. Copilul tău te învață adevărată putere a vulnerabilității. E realitatea postpartum. Și nu apare pe facebook.

Poate ai pornit pe drumul maternității crezând că ești în control, că ai citit, ești pregătită, că te descurci. Și acum… acum afli că toate cărțile se înșeală, tot studiul a fost în van, toate încercările de a prelua iar frâiele controlului nu fac decât să-ți încețoșeze mintea și să te trimită din ce în ce mai departe de copilul tău. Toate sfaturile, recomandările, îndrumările te dau peste cap și simți că de fapt mintea e de închis și sufletul e de deschis… Ții copilul în brațe și plângi pentru că poate ți-e extrem de greu să te lași guvernată de suflet și nu de minte, poate n-ai mai făcut asta niciodată în viața ta…

Îți ții bebelușul în brațe pentru că atunci când îl pui jos plânge ca din gură de șarpe, are nevoie de tine, de trupul tău, de respirația și mirosul tău, de atingerea ta, de vocea ta, are nevoie să-i dedici acum întreaga ta ființă, să-i ții de cald, să-l hrănești, să-l liniștești, să-l conții. Și asta te sperie. E în regulă, n-o să fie mereu așa!

Îți ții bebelușul în brațe și sunteți în continuare o singură ființă, ca atunci când era în burtică, inima ta continuă să țină ritmul inimii lui, sistemul tău imunitar continuă să construiască sistemul lui imunitar, ritmul tău reglează ritmul lui.

As vrea sa ştii, mămică puternică şi frumoasă… O sa fie mai bine!

O să se schimbe lucrurile în curând, o să evolueze viața voastră comună! Aş vrea să ştii că emoțiile tale, indiferent pe ce culmi şi în ce hrube umblă acum, nu sunt ‘rele’ sau ‘bune’, ci doar sunt. Sunt valuri care vin şi pleacă, dar nu sunt oceanul în care înoți. Se simt ca şi cum nu se vor sfârşi vreodată, intense şi tari dar ele nu sunt permanente, vor trece! E ok! Stai cu ele şi acceptă-le! Poți trăi cu ele, acum, pe moment! Nu eşti emoțiile tale! Gândurile tale nu sunt neapărat adevărate…Observă-ți emoțiile, mergi lângă ele apoi dă-le drumul! Vreau să ştii că plânsul copilului tău nu este un reproş la adresa ta, nu este despre tine. Vreau să ştii că abilitatea de a te preda nu este o slabiciune, ci o putere. Abilitatea de a-ți asculta intuiția e cea mai mare putere pe care o ai acum. Foloseşte-te de ea, căci intuiția îți e veşnică prietenă! A-ți urma intuiția vine cu convingerea că, dincolo de orice… orice ar fi, oricât ai cădea, oricât de rău ar părea, vei putea să te prinzi singură şi să te ridici înapoi, totul cu ochii închisi, cu mâinile în aer, abandonată voit!

Vreau să ştii că nu-i nici o ruşine în a recunoaşte că ‘nu te descurci’, că acum, pe moment, maternitatea îți dă şuturi în fund. Adevărul e că tuturor ne dă şuturi în fund! Copilul creşte, va deveni mai independent, vei fi mai liberă şi viața va părea că va avea iarăşi ceva control şi ceva echilibru, iar după ani de mămicie, lacrimile vor mai cădea şi te vei mai prabuşi uneori. E o realitate! E un adevăr. Este realitatea postpartum!

Vreau să ştii că provocările de azi vor trece. Şi când vei privi la tine în urmă, plângând la duş, ținându-ți bebeluşul în brațe, vei realiza că lacrimile au şters şi au curățat fricile şi nesiguranțele tale, îndoielile şi anxietatea. Şi tot procesul te va face mai moale, mai caldă, mai curajoasă, mai iubitoare, mai răbdătoare, mai flexibilă, mai înțeleaptă, mai puternică. Toate emoțiile astea ți-au creat o cale pe care să mergi şi pe care vei primi o iubire cum n-ai mai cunoscut până acum.


Mămico, aş vrea să faci ceva pentru tine azi. Ceva mic, poate neînsemnat, orice. O cană cu ceai bun sau nişte bucățele de ciocolată, cinci minute de plimbare afară singură sau o baie scurtă cu lavandă. Sau poate să te speli pe păr. Să suni o prietenă doar ca să-i spui că ți-e greu şi atât. Fă ceva mic pentru tine azi. Şi mâine. Şi poimâine. Aşa vei trece apa. Şi nu va mai fi atât de adâncă.

Copilul tău are nevoie de tine. Întreagă şi sănătoasă. La cap. Asta are nevoie în primul rând. E realitatea postpartum. E atât de simplu. Şi atât de greu.

4 COMMENTS
  • Monica
    Reply

    Slava Domnului ca nu exista atata acces la informatie, in 2006 cand am nascut eu. Parasita de soț, ramasa pe strazi, insarcinata in 7 luni, abandonata de parinti, debusolata dupa o sarcina foarte grea, m-am mobilizat, am cautat chirie, am mancat paine cu margarina și orez, timp de doua luni, am nascut. Primul Craciun m-a gasit plangand și cu frigiderul gol, aveam doar o ciorba din oase de pui, atat. Foarte greu mi-a fost in urmatoarele 5 luni, efectiv muream de foame la propriu, din 800 lei plateam chirie+utilitati, plus haine copil (mereu la mana a doua) scutece, hrana.,supliment de lapte praf. Mi-a dat Dumnezeu o forta atunci, și am razbit, am cerut de pomana haine, doar haine, am primit de la oameni cu suflet mare. Am cautat de lucru la negru, faceam curatenie la un birou 4 ore pe zi, doua zile pe saptamana. Dupa un an s-a pronuntat divortul și am primit pensie alimentara pentru copil. Dar a fost greu, foarte greu, mi-am crescut singura copilul timp de 10 ani. Dar am razbit chiar și atunci cand ma simteam asa cum scrii tu in articol. Acum asteptam un alt sufletel și am alaturi un sot care ne iubeste enorm, și sunt sigura ca va fi diferit fata de 2006.Ma bucur de ce mi-a oferit Dumnezeu și ma bucur ca am putut citi acest articol. Dumnezeu să va binecuvanteze pe voi și pe micul vostru haiduc!

  • Adelina Badea
    Reply

    Doaaamne, Monica…esti o femeie si o mama fantastica! Multa sanatate puiutului si familiei tale, sunteti niste eroi! :*

  • Angelica
    Reply

    Am citit acest articol printre lacrimi, cu bebele la piept. Ma regasesc 100 %. E atat de greu…, dar nu imposibil, nu?

  • Ghid de supraviețuire pentru mămici | Adelina Badea
    Reply

    […] promis că voi începe o serie de articole despre #realitateapostpartum după discuții îndelungi cu mămicile din grupul meu de suport şi în fiecare zi mă lovesc pe […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *