Ghid de supraviețuire pentru mămici

Viața de mămică îți trage şuturi în fund? Te simți obosită, copleşită, călcată de tren? Sau eşti una dintre acele mămici care şi-a înțeles copilul perfect încă de la naştere, e aranjată, relaxată, zen şi zâmbitoare mereu? Hahahaha, a doua categorie nu există! Iată un ghid de supraviețuire pentru tine, mămică de prim bebe, plină de oboseală, frică, aşteptări şi scenarii. Regula numărul unu e: NU EXISTĂ MĂMICA PERFECTĂ! Cele care par aşa sau pretind că sunt aşa… nu sunt!

Aşadar, mămică la primul bebe, citeşte mai departe! Mămică de mai multe minuni, tu ori ştii deja despre ce vorbesc ori… ai depăşit stadiul ăsta şi te amuzi copios ( 😂 ). Nu uita însă, la primul bebe nici tu nu erai aşa zen, adu-ți aminte, validează emoțiile celorlalți şi dacă poți, oferă-le sprijin!

Am promis că voi începe o serie de articole despre #realitateapostpartum după discuții îndelungi cu mămicile din grupul meu de suport şi în fiecare zi mă lovesc pe stradă, în Social Media sau în capul meu cu reiterarea faptului că nu se vorbeşte suficient şi nici suficient de sincer despre ce se întâmplă după ce naşti şi, well… rămâi cu… crescutul copilului! 🤣

Din ce în ce mai multe femei îşi dau seama de importanța pregătirii naşterii şi asta mă bucură enorm – cu atât mai mult cu cât observ că vedem importanța emoțională şi spirituală a momentului, nu doar componenta fizică. Însă foarte puține dintre noi ştim dinainte să ne pregătim (sau mai degrabă să ne luăm la întrebari aşteptările) pentru ce urmează după naştere. Aici mă refer la hrănirea bebeluşului, puericultura, recuperarea după naştere din toate punctele de vedere, dar şi despre mecanismele psihologice fine cum sunt relațiile din viața noastră, raportarea noi la noi, contextul social şi revelații zilnice din viața de mămică. Despre asta voi scrie în viitor, laaarg şi pe-ndelete, dacă e de acord haiducelul meu iubit…

Acum însă, iată un ghid de supraviețuire cu câteva sugestii despre cum poți să nu-ți pierzi mințile în primele săptămâni -luni de mămicie:

  1. Aşteptările, bată-le vina! A venit vremea să-ți ajustezi aşteptările în legătură cu… orice! Ştiu că e foarte greu să nu ai aşteptări, aproape imposibil să-ți păstrezi echilibrul şi simțul realității… Sfatul meu e să scazi pretențiile de la tine, de la alții, de la situații şi rezultate. Mămicia vine cu un milion de situații neaşteptate cărora nu ai cum să le faci față cu capul întreg dacă nu eşti îngăduitoare, mai ales cu tine! Nici nu ştiai cât de puțin îți pasă, de fapt, că juma’ de bloc ți-a văzut sânii pentru că alăptezi cum şi pe unde poți… Nici nu ştiai că o să te cerți cu soțul de față cu soacra! 😂 Mna…acum ştii! E ok!
  2. Cere ajutor! Primeşte-l! Cere-l prietenilor, familiei, vecinilor, unui om pe stradă sau specialiştilor. Crezi că te-ai pregătit super bine, e totul aşezat şi calculat astfel încât să te descurci (aproape) singurică? Minunat! Da, sigur te-ai descurca foarte bine dar NU E NEVOIE de asta, căci plata va fi mai mult decât poți duce pe termen lung. Aşa că te rog, cere ajutorul şi primeşte tot ce poți, chit că nu e exact cum ai face tu. Pe termen lung, neuronii tăi şi sănătatea mentală sunt mai importante pentru TOATĂ familia (scriu asta în spatele blocului pe o bancă, în timp ce tati e cu bebe juma’ de oră cât să n-o iau razna… Happy mom, happy family!).
  3. Nu face comparații! NIMENI nu este în papucii tăi. Nimeni nu are familia ta, trecutul tău, situația şi copilul tău. Comparațiile de orice fel nu pot decât să te frustreze şi să-ți aducă nemulțumire, frică şi panică. Comparațiile te fac să pui presiune pe tine, pe copil, pe partener şi mereu vei ajunge la concluzia că ceva nu e suficient… Crede-mă, E SUFICIENT! Eşti suficientă. Eşti cea mai bună mămică a bebeluşului tău, eşti ce a ales bebele tău, eşti tot ce poți fi în acest moment. Nu perfect, dar suficient!
  4. Grup de sprijin – ai nevoie de un grup de sprijin empatic şi prezent. Vei vedea că şi alții trec prin ce treci tu şi că ies la liman. E foarte important să poți zări luminița de la capătul tunelului! Fie că sunt prietene sau familie, grup terapeutic sau comunitate online, găseşte câteva persoane cărora să le poți încredința plânsul, durerea, reuşitele, greul şi furia ta, grijile, înjurăturile şi bucuriile tale, oricât par de mici sau mari. Simplul fapt că cineva te ascultă sau îți spune că a trecut prin ceva similar este o eliberare enormă. Nu, prietenele fără copii nu vor înțelege în totalitate. Da, cineva specializat e o idee buuuună de tot! Nu, partenerul tău nu poate înțelege complet oricât de implicat, iubitor şi în contact cu latura lui feminină ar fi!
  5. Suport fizic – ai nevoie să fii degrevată de ‘treburi’, măcar din când în când, măcar la început. Curățenia mai poate aştepta, comandă-ți mâncare, fă-ți cumpărăturile online. Caută să delegi tot ce poți din categoria asta! Fă o listă şi roagă vizitatorii să contribuie. E ok, vor înțelege şi e total justificat. NU înseamnă că eşti leneşă sau că nu eşti în stare! Înseamnă că – aproape – toate resursele tale merg acum unde e nevoia principală: recuperarea ta şi bebeluşul tău. Asta e normalitatea. E absurdă cerința în care ne descurcăm cu toate singure, chiar şi dacă nu sunt probleme cu recuperarea fizică sau cu hrănirea copilului în primele zile/săptămâni.
  6. Fă-ți o listă de dorințe! Pentru acum şi mai târziu, fie că sunt lucruri mici ca o ciocolată sau un fel de mâncare preferat sau lucruri mai mari şi pe care clar nu le poți face acum, umple mereu lista şi bifează ce reuşeşti din ea. Eu am pe lista mea şi o anume ciorbă dintr-un anume loc dar şi… prima excursie de cicloturism cu bebe. Vei avea o perspectivă şi te vei bucura enorm pentru fiecare alintătură pe care ți-o oferi! Da, singură pe o banca timp de 5 minute în care priveşti tâmp în gol este o alintătură în primele zile (săptămâni)! Oferă-ți alintături cât poți de des! Da, va veni şi the big one (cea mai nerealistă chestie din lista ta). Având în fața ochilor lista, îți oferi speranță, perspectivă şi un pic de visare. Asta te poate salva când eşti în căc… prăpastie, pardon!
  7. Rutina. Pe măsură ce creşte bebe, veți căpăta o rutină cumva natural. Bebeluşii iubesc rutina şi nici ție nu-ți strică ceva stabil, clar, după atâtea schimbări. Un echilibru de vechi-nou vei găsi singură pe măsură ce veți creşte împreună. Ai încredere că vei ştii când e cazul de aventuri şi când nu! Şi dacă nu ştii, nu-i nimic, te va anunța piticul când sari calul! Curaj, nimic nu-i aşa de dramatic, nicio greşeală nu-i de nereparat!
  8. Momente de win. Ooooo, da! #momentdewin e ce te ține la suprafață oricum. Momentul când îți iese ceva bine, când rişti şi câştigi. Poate să fie c-ai reuşit să-i tai unghiile, că a adormit fără ore întregi de plimbat şi legănat, că ți-a zâmbit sau c-ai legat şi tu noaptea trei ore de somn… Momentul de win trebuie celebrat şi… ridicat în slăvi, pentru că restul momentelor s-ar putea să fie mai grele aşa că la finalul zilei e bine pentru noi să ne concentrăm pe victorii. Promit că asta e ca şi cum ai depune bani la saltea pentru zile negre! #momentdewin azi pentru noi e că haiducelul a stat 5 minute ocupat cu o jucărie! 😍
  9. Încearcă ceva nou. La ceva timp, cât îți e confortabil, încearcă ceva nou! Fie că e un parc nou sau o poziție nouă de alăptat, ieşitul la o terasă sau prima excursie cu bebe, un nou sistem de purtare sau poate… un pahar de vin pentru mami. Ai nevoie de ceva care să rupă rutina de mai sus şi care poate să dea un boost de energie şi curaj. Încrederea în tine şi în instinctul tău e ceva ce întotdeauna va fi benefic şi te va ridica din oboseală ca prin minune.
  10. Înconjoară-te de oamenii de care ai nevoie. Asta e vital! Ai nevoie de un pediatru să-ți liniştească temerile? Caută unul care să îți dea încredere, nu să saboteze instincul de mamă, oricât de ‘renumit’ ar fi. Ai nevoie de o prietenă cu mulți copii care să te ajute să vezi în perspectivă? Apelează la ea! Ai nevoie de cineva cu care să te descarci, să fii cârcotaş şi urâcios? Caută omul potrivit! Elimină din viața ta (pe moment sau pentru totdeauna, preferabil) oamenii care te fac să te îndoieşti de tine, care îți sug energia, care sunt ghidați mai mult de frică şi pesimism, care nu-ți sunt de folos acum. Nu eşti datoare să răspunzi la uşă, la telefon sau pe facebook nimănui. Nu e musai să întreții relații care nu-ți aduc ceva bun, chit că sunt relații vechi. Nu ai acum resurse să cheltuieşti pentru complezență, politețe şi zâmbete false. Ai voie să fii aşa cum eşti acum, fără nicio mască. Sfatul meu e să continui asta şi mai târziu, viața ta va fi mult mai fericită!

Orice ai face, în orice etapă ai fi, tânără mămică, te rog nu uita:

E în regulă dacă şi greşeşti. Nimic nu e iremediabil! Faci tot ce poți mai bine aici, acum!

Fii blândă cu tine şi dă-ți timp, nimeni nu s-a născut învățat. N-ai mai fost niciodată mămica acestui copil.

Ai dreptul să simți orice simți. Pozitiv şi negativ. E în regulă!

Nu trebuie să te descurci singură. Cere! Şi vei primi ajutor!

Să ştii că nu eşti singură în călătoria asta, mămică! Toate trecem prin porți similare şi toate suntem una. Închide ochii… Te îmbrațisez strâns! Simți? Dă drumul! La lacrimi, la greu, la apăsare, la off, la presiune. Dă-ți voie să descarci… Sunt aici. Te văd. Te simt. E în regulă!

Realitatea postpartum

Realitatea postpartum

Mamico, realitatea postpartum este aici. Bebelușul tău are nevoie de tine! Este atât de simplu. Și este atât de greu!

Primele luni (săptămâni) cu bebelușul acasă sunt cu adevărat grele și prețioase, pline de hopuri, revelații, de nesomn, începuturi, nervi și plâns. Asta este realitatea pe care de cele mai multe ori NU o știm, căci mamele se ascund, se rușinează sau, pur și simplu, uită etapa asta… Așteptările pot fi nerealiste dacă ne uităm doar în mass media, pe facebook sau citim din cărți.

Așa că azi scriu pentru tine ( și pentru mine! ), mămică de bebeluș în primele săptămâni de viață. Nu ești singură și nu ești singura care trece prin asta! E firesc, normal, natural și în regulă ce se întâmplă !

Mămico, te vad cum plângi la duș. Te văd cum alăptezi la două noaptea, te văd cum adormi în fund, cu copilul la țâță, cu sufletul în palmă… Îți aud gândurile care te îndeamnă să crezi că ești un eșec, că greșești. Îți simt frica, disperarea poate. Îți simt grijile. Îți simt incertitudinea și îți văd întrebările. Văd că ești copleșită și îți simt durerea, îți simt plângerea. Văd doliul pe care îl porți pentru viața ta de înainte, pentru TU de înainte, care nu se vor întoarce niciodată.

Și mai văd ceva!

Văd cum îți ții bebelușul în brațe sau pe piept când lacrimile îți curg fără să le poți opri, fără să vrei să le oprești.

Poate ești singură acasă acum, după ce ai avut ajutoare. Nu ești singură, suflețelul cel mic și cald e lângă tine, la fiecare pas. Si el are o călătorie, împreună cu tine.

Poate ești singură pentru că toată lumea a presupus că “te descurci”, așa că nu prea îți oferă nimeni ajutor dezinteresat. Crezi că e musai să te descurci, să faci asta ușor și bine, din prima. Așteptarea asta nerealistă te apasă și îți e rușine ca de fapt… NU “te descurci”!

Poate ții copilul în brațe, deși acum ar trebui să ai grijă și de tine căci ești rănită, vulnerabilă, în dureri, neglijată, uitată. Toată lumea vrea să vadă bebelușul, să țină bebelușul, să drăgălească și să îngrijească bebelușul. Dar cine are grijă de TINE? Cine te îngrijește și te alină pe tine, nouă mămică, faptură minunată care ai dat viață? Lacrimile si laptele cad pe obraz, pe piept, pe picioare și merg înghițite în pămănt iar tu îți ții bebelușul căci știi că acum nu contezi TU, ai uitat de tine, corpul, mintea, sufletul îți spun că trebuie să faci orice pentru bebelușul tău. Bebelușul tău are nevoie de tine! Este realitatea postpartum. Este atât de simplu. Și atât de greu!

Poate ții copilul în brațe pentru că asta e un reminder continuu că suferința ta are un scop, un scop suprem, înălțător. Te uiți la fățuca lui și-ți dai seama ca acum plătești prețul și cu fiecare oră, zi, săptămână, îți chemi curajul din toate zările să devii mama si femeia care ȘTII că ești, doar că te-ai pierdut puțin. Ți-e temă să arăți asta lumii, că te-ai pierdut, că ești debusolată, că nu te așteptai să nu “te descurci”… Și asta e în regulă, ai voie să simți asta!

Poate ții bebelușul în brațe și pentru prima dată în viața ta te simți cu adevărat văzută, apreciată, percepută ca un întreg complex, acceptată și iubită pe de-a-ntregul. Copilul tău te învață adevărată putere a vulnerabilității. E realitatea postpartum. Și nu apare pe facebook.

Poate ai pornit pe drumul maternității crezând că ești în control, că ai citit, ești pregătită, că te descurci. Și acum… acum afli că toate cărțile se înșeală, tot studiul a fost în van, toate încercările de a prelua iar frâiele controlului nu fac decât să-ți încețoșeze mintea și să te trimită din ce în ce mai departe de copilul tău. Toate sfaturile, recomandările, îndrumările te dau peste cap și simți că de fapt mintea e de închis și sufletul e de deschis… Ții copilul în brațe și plângi pentru că poate ți-e extrem de greu să te lași guvernată de suflet și nu de minte, poate n-ai mai făcut asta niciodată în viața ta…

Îți ții bebelușul în brațe pentru că atunci când îl pui jos plânge ca din gură de șarpe, are nevoie de tine, de trupul tău, de respirația și mirosul tău, de atingerea ta, de vocea ta, are nevoie să-i dedici acum întreaga ta ființă, să-i ții de cald, să-l hrănești, să-l liniștești, să-l conții. Și asta te sperie. E în regulă, n-o să fie mereu așa!

Îți ții bebelușul în brațe și sunteți în continuare o singură ființă, ca atunci când era în burtică, inima ta continuă să țină ritmul inimii lui, sistemul tău imunitar continuă să construiască sistemul lui imunitar, ritmul tău reglează ritmul lui.

As vrea sa ştii, mămică puternică şi frumoasă… O sa fie mai bine!

O să se schimbe lucrurile în curând, o să evolueze viața voastră comună! Aş vrea să ştii că emoțiile tale, indiferent pe ce culmi şi în ce hrube umblă acum, nu sunt ‘rele’ sau ‘bune’, ci doar sunt. Sunt valuri care vin şi pleacă, dar nu sunt oceanul în care înoți. Se simt ca şi cum nu se vor sfârşi vreodată, intense şi tari dar ele nu sunt permanente, vor trece! E ok! Stai cu ele şi acceptă-le! Poți trăi cu ele, acum, pe moment! Nu eşti emoțiile tale! Gândurile tale nu sunt neapărat adevărate…Observă-ți emoțiile, mergi lângă ele apoi dă-le drumul! Vreau să ştii că plânsul copilului tău nu este un reproş la adresa ta, nu este despre tine. Vreau să ştii că abilitatea de a te preda nu este o slabiciune, ci o putere. Abilitatea de a-ți asculta intuiția e cea mai mare putere pe care o ai acum. Foloseşte-te de ea, căci intuiția îți e veşnică prietenă! A-ți urma intuiția vine cu convingerea că, dincolo de orice… orice ar fi, oricât ai cădea, oricât de rău ar părea, vei putea să te prinzi singură şi să te ridici înapoi, totul cu ochii închisi, cu mâinile în aer, abandonată voit!

Vreau să ştii că nu-i nici o ruşine în a recunoaşte că ‘nu te descurci’, că acum, pe moment, maternitatea îți dă şuturi în fund. Adevărul e că tuturor ne dă şuturi în fund! Copilul creşte, va deveni mai independent, vei fi mai liberă şi viața va părea că va avea iarăşi ceva control şi ceva echilibru, iar după ani de mămicie, lacrimile vor mai cădea şi te vei mai prabuşi uneori. E o realitate! E un adevăr. Este realitatea postpartum!

Vreau să ştii că provocările de azi vor trece. Şi când vei privi la tine în urmă, plângând la duş, ținându-ți bebeluşul în brațe, vei realiza că lacrimile au şters şi au curățat fricile şi nesiguranțele tale, îndoielile şi anxietatea. Şi tot procesul te va face mai moale, mai caldă, mai curajoasă, mai iubitoare, mai răbdătoare, mai flexibilă, mai înțeleaptă, mai puternică. Toate emoțiile astea ți-au creat o cale pe care să mergi şi pe care vei primi o iubire cum n-ai mai cunoscut până acum.


Mămico, aş vrea să faci ceva pentru tine azi. Ceva mic, poate neînsemnat, orice. O cană cu ceai bun sau nişte bucățele de ciocolată, cinci minute de plimbare afară singură sau o baie scurtă cu lavandă. Sau poate să te speli pe păr. Să suni o prietenă doar ca să-i spui că ți-e greu şi atât. Fă ceva mic pentru tine azi. Şi mâine. Şi poimâine. Aşa vei trece apa. Şi nu va mai fi atât de adâncă.

Copilul tău are nevoie de tine. Întreagă şi sănătoasă. La cap. Asta are nevoie în primul rând. E realitatea postpartum. E atât de simplu. Şi atât de greu.