postpartum

Emma, mămică de 3 luni – guest post

Am fost odată ca niciodată… însărcinată în 6 luni și jumătate 🙂 Moment în care, după multe ocazii de dat târcoale paginii ei web, grupului “Realitatea Postpartum”, de citit mărturii ale altor mămici pe care le-a susținut, cât și după discuții cu partenerul și cu mine însămi despre a avea sau nu o doula postpartum pentru momentele de după naștere, am prins curaj să iau legătura cu Adelina. Știam într-un fel de mult că doar pe ea o vreau. Așa am simțit și cumva mă temeam să nu mă refuze sau să nu poată, fiindcă știam că devenise la rândul ei mămică… cu tot ce presupune asta la pachet. Și s-au aliniat astrele. Și mi-a spus “da” 🥰 Iată una dintre acele relații-cheie, definitorii, cu prea puțină reclamă, dat absolut esențială în devenirea ca proaspătă mamă și proaspăt tată: doula postpartum. Pentru că fără ea aș fi fost deja de bună vreme în hăul unei zdravene depresii postnatale.

Că viața “ne-o dă bine”, mai ales când ni se crează așteptări distorsionate privind experiența de “după”. Cu atâtea clișee din ciclul “viața de mamă e grea, dar și cea mai frumoasă”, “când îți zâmbește copilul, uiți tot greul”, “hai, dar bucură-te că e sănătos!”, “alții o duc mai rău, nu te mai plânge!”… ca să nu mai spun cât de obosită, invizibilă (căci toată lumea vrea să știe despre copil, tu nu mai pari să contezi, să exiști în ochii lumii, decât ca un instrument necesar copilului), singură… oricât de conectată erai social și profesional. Oricâte cursuri prenatale ai fi făcut (eu am băgat 3), oricât ai fi citit (și am citit, frățică! 🤓)… ce vine după naștere e o experiență ȘOC. Da, te zdruncină… bini di tăt, cum era vorba.

Și e nevoie să ai pe cineva (ideal mai multe “cineva”-uri), care să te conțină în momentele alea. Să nu-ți închidă gura/telefonul când ai de plâns. Sau când plânge copilul și tu ești praf de somn. Iar cea mai nebună fantezie va fi să poți dormi 8 ore neîntrerupt, preferabil singură. Adio vise eroice! : ))) Cineva care să îți dea permisiunea să porți doliu după cea care ai fost și nu vei mai fi niciodată, pentru că odată cu nașterea copilului, se va fi născut și mama. Ca omida care devine fluture. Cu chin. Mult. Și necesar devenirii. Cineva care să te-nvețe despre metode de alinare a puiului, de scos aerul din stomac, de purtat în sistem, de luminat despre beneficiile alăptării la orizontală, cineva care să ofere informații corecte despre alăptare, să ofere informații despre ce este fiziologic pentru copii și mame, tați, abordând totodată lucrurile într-un mod integrat (fizic, psiho-emoțional, spiritual, uman, prietenesc) și, nu în ultimul rând, oferind încredere în sine și încurajări constante părinților… la fel de nou născuți. Deci… Adelina… draga mea minunată doula postpartum… călăuza mea… ❤️❤️❤️❤️❤️

Și-acum… o privire aruncată unei după-amieze obișnuite de fresh mom… : )

A doua zi consecutivă cu arest la canapea timp de câte 3 ore la fel de consecutive. Puseul de creștere de la 3 luni suprapus cu o perioadă de salt mental care durează 5 săptămâni. Și abia suntem în a doua săptămână. Bebe este un minunat, veselin, un gălușcuț adorabil pe care îl vedem pe zi ce trece cum e din ce în ce mai prezent, atent și capabil. În paralel, posteriorul meu a amorțit din nou pe canapea (credeți-mă, oricât de comodă ar fi o canapea, când rămâi 3h una după alta în aceeași poziție, la un moment dat tot începi să nu-ți mai simți fundul 😅), vezica își cere drepturile. Și nu, nu pot, nu vreau să nu mai beau apă ca să nu mai am nevoie la baie după. Pentru că alăptez și materia primă e apa și hrana mamei. A mea. Iar copilul are cele mai mari beneficii nu doar din alăptare, cât din experiența de a fi ținut în brațe fix atât cât are el nevoie pentru a prinde încredere că în lumea asta poate avea încredere să crească, să investească energie. Pentru bazele unui atașament securizant (citiți-l pe John Bowlby).

Da, copiii sunt binecuvântări. Și responsabilități. Cu normă dublă de muncă. Fără concedii sau zile libere. Nu doar ocazii punctuale de a face poze drăguțe pe rețelele de socializare.

Bine… și-acu’ o să ziceți “Ei, na! Nu te mai plânge atâta și dă-i lapte praf, că am evoluat ca societate, nu mai tre să stai după copil!”. Sau “Hai că eu am crescut pe lapte praf și-s bine”. Sau “Are bunici? Exportă-l la ei și ai scăpat!”. Iar eu o să vă pun o întrebare dintre alea comode, de care am eu obiceiul să pun 🙂 Cum te înțelegi cu părinții tăi? Cu mama? Cu tata. Te cunosc ei oare cu adevărat? Îți acceptă necondiționat existența, alegerile, mai ales pe acelea diferite de ale lor? Pentru că atașamentul securizant este despre “te iubesc, îți dau tot ce ai nevoie ca să devii cine ai venit aici pe lume să fii, te ajut să înflorești”, nu despre “te iubesc dacă faci ca mine sau cum vreau eu pentru tine”.

Vorbind despre flori… în superba zi de 2 mai, care este astăzi, mai pun o întrebare: Când ai o floare în ghiveci sau grădină, care nu mai vrea să înflorească sau o plantă să rodească, începi cu nevoile ei biologice, eventual îi mai și vorbești frumos, îi adaptezi mediul astfel încât să primească ce are nevoie. Nu impui plantei să se adapteze mediului impropriu ei. Pentru că – știm asta – altfel se va ofili. Așa și cu oamenii.

Revenind… “a avea copii” e un concept încă mult prea abstract, deși aproape obligatoriu parcă (deși nu e! 😉 ) în societatea românească. Mi-ar plăcea să vorbească mai multi părinți (mame ȘI tați) despre cum au gestionat ei provocările devenirii lor într-ale părinției. Să povestim și despre greu, nu doar poze flashy pe facebook în care toată lumea arată de revistă. Să scrie și proaspeții tătici despre lucrurile la care nu se așteptau, despre cum și-au susținut partenerele (sau nu), despre suprizele neplăcute de după naștere și în primele luni de viață ale puiului lor de om.

Știu… ne place să facem urări de bine noilor familii formate, să dăm un “like”, că… “așa se face” și “nu mă costă nimic”. Dar eu cred că lipsa de implicare adevărată ne va costa mult mai scump în viitorul relativ apropiat. Viitorul de azi e prezentul de mâine. Iar studiile (TED Talks What makes a good life? Lessons from the longest study on happiness) arată că cel mai important factor în obținerea fericirii este prin excelență împlinirea nevoii de conexiune autentică cu ceilalți.

Începând cu îngrijitorul/părintele/părinții tăi. Fără limite în primii ani. Cu iubire infinită. Și ore nesfârșite de alăptat pe canapea/unde preferi sau poți să șezi. Și ore nesfârșite de ascultat copilul de-adevăratelea, cu atenție nedivizată. Înțelegând că lumea lui începe cu mine, părinte/îngrijitor. Că ce formez sau deformez eu va fi și “mâine”-le meu. Că dacă îi tai aripile, retez avântul – atunci când siguranța nimănui (el/ea, alții, mediu) nu este în pericol – tot ce voi obține este un suflet strivit. Nu vrem asta. Fericirea lumii începe cu grija față de copii și părinții, îngrijitorii lor. Și cu a fi real, nedisimulat, adevărat. A ne obișnui să comunicăm asertiv și să nu ne mai supărăm când alții o fac, ci să apreciem onestitatea. Doar așa putem construi.

Eu încă aștept să pot merge la pipi 😅 Bebelinul a intrat în a patra oră de somn cu supt intermitent. Și nu, n-o să-i dau lapte praf dacă mă pot oferi pe mine. În copilăria mică, mai ales, nu avem nevoie doar de un biberon și un pătuț, oricât de ultimul răcnet ar fi ele. Avem nevoie de mama. Și de tata, care să o susțină pe partenera lui și noul pui. Și de o comunitate reală dispusă să contribuie la bunăstarea noului nucleu.

Pentru că aș mai putea scrie mult și (nu știu cât de) bine, vă las cu câteva gânduri: dragi viitori sau proaspeți părinți, iubită mămică (da, în această posare de blog o să primești tratament special 🤗)… înconjurați-vă de oameni adevărați, dispuși să vă susțină faptic transformarea, cu toată suferința din pachet. Oameni maturi, ideal care au deja copii (deși nu-i obligatoriu)… pregătiți să șadă cu TOATE emoțiile voastre din tornada postpartum. Care nu vă vor spune “hai, zâmbește!”, sau “gata, gata, nu mai plânge”, sau – și ăsta mă enervează cel mai tare – “las’ că ȘI EU am pățit mai rău!”. Ci “te ascult”, “sunt aici”, “te-nțeleg”, “descarcă” și “când pot să vin să stau cu copilul ca să mai poți dormi puțin/ face un duș?”. Dinastea… Și/sau luați din timp legătura cu o doula postpartum pe sufletul vostru. Și cereți prietenilor fără copii să facă chetă pentru nenumărate ședințe de masaj la domiciliu (credeți-mă, nu e moft, corpul are nevoie de atenție, iar câbd avem programare, sunt șanse mai mari să onorăm cu prezența). Și conectați-vă autentic cu voi înșivă. Apoi cu partenera/ul. Dacă echipă nu e, nimic nu e. To infinity and beyond.

Mda… deci iară m-am întins la vorbă 🙂 Vă îmbrățișez cu speranță în soarele din voi. Hai, să vină vara! 😊☀️🌊

#realitateapostpartum #foodforthought #keepevolving #postpartum
super mama

Andreea a murit, nu mai există! DeVENIREA Mamei

De mult îmi doresc să scriu despre devenirea mamei, despre cum se naște o MAMA, prin ce etape și procese trece și cum putem noi ceilalti să fim de ajutor pentru ea.

Articolul ăsta este pentru tine, graviduță! Și pentru tine, proapătă mamă! Pentru tine, tăticule copleșit și pentru tine, bunici dornici să ajutați! Articolul ăsta este pentru prietena mamei care nu are copilași, pentru vecina băgăcioasă, pentru familia extinsă și pentru toți cei care dau sfaturi necerute proaspeților părinți. Articolul ăsta este pentru tine, societate! E vremea să înțelegi acest fenomen și să-ți schimbi atitudinea!

Dar de fapt, vreau să-ți scriu ție, proaspătă mamă! Am să-ți vorbesc direct, la persoana a doua și-am să-ți spun Andreea pentru că vreau să știi că te cunosc și cunosc prin ce treci! Am fost și eu acolo, uneori mai sunt încă. Au fost acolo și toate mamele ‘perfecte’ din jurul tău dar și mamele care nu recunosc sau nu conștientizează că au pășit prin acest proces, uneori mai lin, alteori de-a dreptul tumultos.

Andreea, erai o tânără minunată, veselă, plină de viață și savoare, liberă, îndrăgostită, cu o carieră faină, viață socială înfloritoare, planuri și dorințe, vacanțe super și gânduri multe.

A poposit în tine un suflețel și a crescut cu iubirea și grija ta, alături de partener. Ați trecut prin griji, temeri, entuziasm, nerăbdare, agitație și calm, planuri de viitor și pregătiri. V-ați pregătit pentru naștere, ați așezat casa voastră pentru prunc, ați ales nume și hăinuțe. A sosit marea întâlnire! Ați devenit parinți într-o clipă! ❤️

Au trecut zile, ați trecut prin hopuri cu hrănirea puiului și îngrijirea lui. 

Și tu, Andreea, proaspătă mamă, te holbezi la odraslă și râzi și plângi de o mie de ori pe zi, în tot caruselul asta de agonie și extaz nu știi cum ai putut primi ceva atât de minunat și atât de copleșitor, greu, în același timp.

Și te trezești într-o zi uitându-te în oglindă și având un șoc. Unde e Andreea de dinainte?

Te uiti la fața ta obosită, la părul vâlvoi prins mereu într-o codiță convenabilă, te uiți la sânii și la burtica ta. Te uiți la pantalonii de casă, la urmele de regurgitări sau lapte de pe tricou… Te uiți în tine și descoperi grijă perpetuă pentru sănătatea și bunăstarea ființei mici și neterminate din brațele tale. Vezi în tine încordare, anxietate, oboseală cruntă, descoperi iritabilitate și fixism, ți-e mereu foame, ți-e deseori greu, ți-e sete și ți-e imposibil să te aduni uneori…

Descoperi că n-ai mai ieșit de mult din cartier, că mereu ești pe fugă, că indiferent ce ai face, zi sau noapte, o parte din tine e mereu lăsată cu puiul, că mereu o parte din creier rulează griji și scheme pentru acea mica ființă care a aterizat recent în casa și-n inima ta.

Unde e Andreea de dinainte? Cu veselia, cheful și planurile ei? Unde sunt somnul, relaxarea și capacitatea ei de detașare, de a nu avea nici o grijă? Unde e Andreea cu trupul ei fit de altădată? Unde sunt planurile exotice de vacanță, unde sunt momentele fantastice în cuplu, unde e flower-power-ul din tine, fără prea multe griji și răspunderi?

Andreea a murit.

Tu nu mai ești Andreea de dinainte. Și nu vei mai fi niciodată. Nu ți-a spus nimeni asta, așa-i?

Parca îti aduci aminte că ai avut amice care ‘s-au pierdut’ de grup când a aparut bebe…Parcă zicea cineva că viața se schimbă tare, nu? Parcă da, cumva cineva te-a mai avertizat. Dar tu ai spus că nuuuu, asta nu vei păți tu! Tu vei merge cu bebe peste tot, tu vei continua munca, cu tot cu el, tu vei păstra toate relațiile din viața ta, toată gașca de prieteni, toate hobbyurile.

Andreea a murit. Tu nu mai ești Andreea de dinainte: Andreea non-mama. Și stii ce? E ÎN REGULĂ! Ești mama. Ești Andreea 2.0. Ești Andreea care a descoperit în ea ceva ce n-a știut că are, latent: putere colosală, vulnerabilitate, iubire infinită, capacitate incredibilă de a se dărui, de a hrăni, de a crește și susține TOTAL o altă ființă, 100% și nonstop pentru o vreme.

Știu că ești fericită și recunoscătoare pentru acest pui. Și știiiiiu că e fantastică această călătorie și te minunezi zi de zi de ce poți să traiești și să simți.

Dar… Andreea? Andreea de dinainte? Ți-e dor de ea uneori, când se face liniște și-ți dai voie să răsufli, să simți copleșirea răspunderii, să simți conștiența greului, să simți dorul imens de ființa care erai și de activitătile, dorințele, nevoile tale de dinainte. Când îți dai seama cât de dor îți e de partenerul tău și de voi doi de dinainte exact așa cum erați. Adică fără copil.

Și plângi… Andreea a murit. Și e nevoie să porți acest doliu. Să simți această pierdere, să adresezi și să accepți această plângere. E ok. E în regulă. Ai voie să fii în doliu pentru ca da, Andreea a murit. Și da, vin valuri de greu, valuri de vinovație poate, valuri de extaz și fericire nebănuită. Valuri de… transformare, valuri de travaliu greu…se naște Andreea 2.0!

Uite-te la ea! E acum în oglindă: e o Zeiță. E fantastică, e epocală, e un gigant de putere, un munte de Iubire, e nouă, e crud de razboinică iar armele ei sunt gingașe: sunt brațele ei care susțin kilograme de pui, sunt cearcănele ei care aduc alinare și hrănire nopți la rând, sunt coapsele ei care merg kilometri pentru confortul sufletelului mic și încă neadaptat. Uite-te la tine, Andreea! Ești infinit mai blândă, mai hrănitoare, mai răbdătoare, mai plină de resurse și creativitate, mai puternică, mai vulnerabilă, mai instabilă. Ești și MAMA. Și asta va face din vechea Andreea o persoană nouă și diferită.

Andreea cea nouă va săpa adânc în ea să vindece rănile din trecut, va căuta să vadă care e adevărata Andreea, va crește și va înflori, va renaște și va dărui lumii infinit mai mult, mai autentic, mai valoros, mai pur. Pentru că o mamă are supra-puteri. Și nu, asta nu înseamnă că trebuie să se descurce singură ci înseamnă că știe când și cum are nevoie de ajutor, își cunoaște valoarea, nevoile, limitele, calitățile și rănile.

Bine ai venit, ființă nouă, abia aștept să te descoperi căci ești fabuloasă!

Andreea a murit, deci plânge-o!

Andreea 2.0 s-a născut iar viața ei va fi fantastică! Și e în regulă așa!

Acum ințelegi mai bine, nou tătic, nouă bunică, prietenă, vecină, șef, colegă? Înțelegi acum de ce uneori Andreea e plângăcioasă, sensibilă, irascibilă, de ce e uneori uitucă și ambivalentă, de ce are uneori răspunsuri tăioase și zero răbdare? Andreea pe care o știați voi a murit. Andreea este acum mama. Dar aveți puțintică răbdare, căci în curând o veți cunoaște pe varianta ei îmbunătățită, varianta doi, cu upgrade, cu altă ‘față’ și calități, poate cu alte caracteristici și fațete. Dați-i timp Andreei să fie în doliu și să se redescopere. Promit că răbdarea, acceptarea și sprijinul vostru va merita!