travaliu Archives | Adelina Badea

Nașterea unui haiduc (I)

Povestea nașterii tale, minunea mea mică, a început în dimineața zilei de 29 martie. M-am trezit pe la 6, pentru încă un pipi – al câtă-lea? Am auzit eu un mic ‘poc!’ odată cu pipi, însă n-am reperat nimic în vasul toaletei. M-am întors în pat, cu gândul că în curând mă trezesc și mă întâlnesc cu o prietenă. Voiam să testăm un nou brunch dintr-un loc fain, cu cafea bună! 😀

M-am întins liniștită, iar Andrei s-a dus și el la baie. Aud un nou ‘poc!’ și simt călduț în pijama. În pijamaua lui Andrei, căci pe mine nu mă mai încape nimic de-al meu! Pentru o clipă am crezut că-i doar niște secreție, dar senzația de cald pe o suprafață mare m-a convins. S-a rupt apa! “Hăniiiiț, stai mult la baie?” “Nu. De ce?” “Cred că s-au rupt membranele!” Iese Hăniț din baie, mă ajută să mă ridic din pat, în timp ce pe picioare se scurg picături. Zâmbesc, râd chiar, și merg la baie. Deja se udaseră serios pantalonii de pijama. Stau pe toaletă, inima îmi bate tare, zâmbesc și râd. Nu-mi vine să cred! Hăniț, vine bebe! Hăniț, nu-i cam devreme? E un pic, dar nu-i nimic. Din timpul sarcinii am știut cumva că bebe va veni mai repede de 40 de săptămâni și iată-l pregătit la 37 de săptămâni și 3 zile. Avusesem câteva seri bune de “dureri menstruale” și la fix 37 de săptămâni am făcut bagajul de maternitate, zicând “Bebe, dacă vrei să vii, mama te așteaptă!”.

Era ora 6. O sun pe minunata noastră moașă, Irina Popescu. E ok, îmi zice, așteptăm contracții, știu ce am de făcut. Hăniț face un grup de discuții cu Irina și magica mea Doula, Carmen Căpriță. Carmen doarme. Cumva, am aflat ulterior, a simțit ceva și n-a putut adormi până la 4 dimineața, iar acum își lua revanșa…

Stabilim să mai dormim până lucrurile se pun în mișcare și mă întorc în pat. Dar, ups! Nu avem acasă scaunul de naștere! Printre intensele mele pregătiri pentru naștere, fizice, mentale, emoționale și spirituale, am decis că o să vreau un scaun de naștere. Un prieten fain, cu mult talent, mi-a făcut unul, însă a fost gata cu fix o seară înainte. Îl probasem și-l lăsasem să-l lăcuiască și să-l picteze, iar acum, panică! După o discuție oscilantă, hotărâm că mai bine rămân singură o oră și Andrei merge acum după scaun, decât mai târziu, când lucrurile ar fi mai intense. Mă așez pe pat și mă prefac că nu mă încearcă o teamă de a rămâne singură. Mă străduiesc să dormitez; dureri menstruale, check! Bărbatul vine repede. Următoarele ore trec în ceață. Pap mâncarea de travaliu pregătită în congelator, beau apă, fac duș, dormitez, dansez și mă drăgălesc cu pisica. Draga de ea, a fost o molcoșenie și de-o drăgălășenie maximă în tot travaliul!

Apar ceva contracții ușoare și care nu se opresc deloc. Mă bucur de ele. Haideți, veniți, sunt pregătită și vă aștept! Suntem într-un pretravaliu, care a durat până spre seară. Carmen apare și ea după prânz; avem o legătură specială, femeia asta are suflet și mâini magice! Hai afară, la plimbare, îmi zice. Cred că ne-am plimbat cam o oră prin parc, iar pe final ne îmbrățișam când venea contracția, simțeam să mă opresc din mers. Încă pretravaliu? Nu-l simțeam suficient de lucrativ, deși voiam asta, mă rugam și așteptam. Hai, corpule, fă-ți treaba! Ajungem acasă și facem o sesiune de Spinning Babies; mai iese un pic de lichid, o senzație faină.

Apare și prima contracție veritabilă! Respir conștient pe ea, e lungă, plină și delicioasă! E reală, o simt intens. Sunt așa de fericită de ea, încât mă uit în ochii lui Carmen și plângem amândouă. Carmen, e real! Am avut prima contracție adevărată, bună, faină! Vine bebe! Bebe, mama te iubește și te așteaptă! Am ținut-o așa ore bune. Am dormit, dansat și ne-am plimbat iar. Carmen m-a uleiat, m-a masat, m-a îngrijit, îmbăiat, m-a hrănit, m-a sprijinit, m-a susținut și, ca orice Doula în misiune, mi-a oferit o bucățică din ea, să fie ce trebuie. Știu cum este de cealaltă parte a baricadei și nu am cuvinte să le mulțumesc oamenilor ăstora care sunt, trup și suflet, alături de tine în momentele cele mai intense – naștere, alăptare, baby blues etc.

Andrei a fost minunat, nici că-i puteam cere mai mult!

După miezul nopții ajunge și Irina la noi. Lucrurile erau intense, dar le făceam față cu sufletul deschis. Contracțiile păreau că fac treabă bună, lucrurile se mișcau, eram pe felie! Facem un control, colul de-abia începea a se deschide… Sunt un pic dezamăgită, căci părea că suntem mai aproape. Colul se lăsa greu, era încordat. Fac o baie, lungă. Târziu în noapte, apa de la robinet nu mai era atât de caldă, așa că încălzim pe aragaz. Printre picături, furăm cu toții un pic de somn, pe scaun, pe WC, pe fotoliu sau în plimbare… În câteva ore, nimic nu mai ajuta. Contracțiile vin repede și sunt tari, pare că suntem aproape de apogeu. O trezesc pe Irina și o rog să verifice iar – dilatație 4. Nuuuu! Cum puii mei doar 4 când eu simt și contracțiile arată ca aproape de expulzie?! Bebe e destul de coborât, ceva nu se pupă bine. Nervi. Mă gândesc… N-am cum s-o țin așa pân’ la dilatație completă și apoi să am forță pentru expulzie. Curând se împlinesc 24 de ore de când a început totul. Sunt descumpănită și nervoasă. Hai, colule, fă-ți treaba! Hai!

Fac vizualizări și apelez la tehnici mentale, însă mă bucur când Irina propune să mergem la spital pentru o epidurală mică. Ne gândim. Așa cum e situația acum, dacă rămân acasă, am toate șansele să am nevoie de ajutor tocmai la expulzie și să ajungem la o naștere instrumentală. Dacă mergem acum spre spital, facem o epidurală mică, mă odihnesc puțin și finalizez cu o expulzie conștientă, căci contracțiile sunt tare bune, nu par a se opri, iar bebe este jos și coboară mai departe. Mai stăm, ne mai gândim puțin. Decid să mergem la spital. Până ne echipăm, stau pe toaletă și, deodată, simt să împing puțin. Irina mă controlează, dilatația avansase bine în ultima jumătate de oră, iar bebe mai coborâse un pic. Totuși, mă roagă să nu împing, căci e încă col acolo și risc să-l rup… Ne echipăm; noroc că-i sâmbătă dimineață și facem 20 de minute, căci e un lucru tare greu să nu împingi atunci când corpul tău vrea asta.

Drumul a fost un coșmar. M-am rugat să se oprească contracțiile și așa a fost. Ajungem la spital și sunt luată în primire de medicul de gardă…

Durerea în travaliu – Ina May Gaskin

Durerea la naștere este un subiect foarte controversat și analizat și este principala cauză pentru care gravidele aleg operația de cezariană. De aceea am ales să redau aici perspectiva celei mai renumite moașe din Statele Unite ale Americii.

Traducere din “Ina May’s Guide to Childbirth” – Ina May Gaskin, cea mai faimoasă moașă din SUA

“Cred în faptul că durerea din travaliu are un înțeles, un scop. Cel mai interesant este că durerea asta are un scop foarte clar. Când nu o mai simți, durerea se termină. Nu poți re-experimenta durerea din travaliu după ce travaliul a luat sfârșit, doar amintindu-ți despre ea. Durerea de travaliu este o durere foarte specială: aproape întotdeauna se întâmplă fără să producă daune majore.

Când evitarea acestei dureri devine principala grijă, efectul paradoxal este că mai multe femei vor face față durerii după ce copilul este născut. Folosirea din ce în ce mai des a anesteziei epidurale/peridurale crește ratele de operație de cezariană și de nașteri instrumentale, în care se folosește vacuumul sau forcepsul pentru a scoate bebelușul. Epidurala cauzează dureri de spate, pe termen lung, la aproximativ o femeie din cinci. Uneori folosirea forcepsului sau a vacuumului cauzează probleme la bebeluș sau la mamă. Liniile de alimentare intravenoasă sunt dureroase atâta vreme cât sunt montate și câteva zile după ce se înlătură. Cu cât te miști și deranjezi acea bucată de plastic din corpul tău, cu atât doare mai rău. Femeile care au sunt supuse unei operații de cezariană au nevoie să li se monteze un cateter urinar înainte de operație, care va rămâne montat pentru cel puțin douăzeci și patru de ore. Cât timp este montat, multe femei experimentează nevoia constantă de a urina. Desigur, cum cateterul înseamnă că urina se scurge permanent, nu există o variantă de a satisface această nevoie de urinare resimțită. Cezariana necesită de obicei un tub de drenaj instalat în cavitatea abdominală, pentru a drena sânge și limfă. Înlăturarea acestui tub în ziua a treia după operație, de obicei fără anestezie sau analgezice, înseamnă durere. În cele din urmă, acumularea aproape inevitabilă a gazelor în cavitatea abdominală este deosebit de dureroasă pentru femei. Durerile de după operație pot interfera cu capacitatea mămicii de a avea grijă de bebelușul ei nou-născut.

Toate procedurile și circumstanțele enumerate mai sus implica durere după naștere.

Femeia care naște fără intervenții are însă mai multe șanse să nu mai experimenteze durere după ce nașterea s-a încheiat. De multe ori este euforică, vrajită de hormonii eliberați după naștere. Oxitocina, hormonul iubirii, este eliberat odată cu expulzia, când bebelușul întinde perineul mamei pentru a ieși, senzație percepută adesea ca una de eliberare foarte intensă.

Durerea, chiar dacă a fost resimțită până acum câteva secunde, e adesea uitată sau trece într-un plan secund. În plus, femeia care naște natural a căpătat abilitatea de a manevra tehnici de relaxare practicate în cea mai intensă și însemnată experiență din viața ei. A învățat că a respira profund și ușor poate să-i schimbe percepția senzațiilor din corp dar și că mintea și gândurile ei pot influența ce și cum simte. A căpătat un alt gen de respect și întelegere asupra propriului ei corp. A experimentat mixul incredibil de sentimente ca vulnerabilitate, putere și feminitate, caracteristici definitorii ale travaliului și nașterii.”