naștere

Durerea în travaliu – Ina May Gaskin

Durerea la naștere este un subiect foarte controversat și analizat și este principala cauză pentru care gravidele aleg operația de cezariană. De aceea am ales să redau aici perspectiva celei mai renumite moașe din Statele Unite ale Americii.

Traducere din “Ina May’s Guide to Childbirth” – Ina May Gaskin, cea mai faimoasă moașă din SUA

“Cred în faptul că durerea din travaliu are un înțeles, un scop. Cel mai interesant este că durerea asta are un scop foarte clar. Când nu o mai simți, durerea se termină. Nu poți re-experimenta durerea din travaliu după ce travaliul a luat sfârșit, doar amintindu-ți despre ea. Durerea de travaliu este o durere foarte specială: aproape întotdeauna se întâmplă fără să producă daune majore.

Când evitarea acestei dureri devine principala grijă, efectul paradoxal este că mai multe femei vor face față durerii după ce copilul este născut. Folosirea din ce în ce mai des a anesteziei epidurale/peridurale crește ratele de operație de cezariană și de nașteri instrumentale, în care se folosește vacuumul sau forcepsul pentru a scoate bebelușul. Epidurala cauzează dureri de spate, pe termen lung, la aproximativ o femeie din cinci. Uneori folosirea forcepsului sau a vacuumului cauzează probleme la bebeluș sau la mamă. Liniile de alimentare intravenoasă sunt dureroase atâta vreme cât sunt montate și câteva zile după ce se înlătură. Cu cât te miști și deranjezi acea bucată de plastic din corpul tău, cu atât doare mai rău. Femeile care au sunt supuse unei operații de cezariană au nevoie să li se monteze un cateter urinar înainte de operație, care va rămâne montat pentru cel puțin douăzeci și patru de ore. Cât timp este montat, multe femei experimentează nevoia constantă de a urina. Desigur, cum cateterul înseamnă că urina se scurge permanent, nu există o variantă de a satisface această nevoie de urinare resimțită. Cezariana necesită de obicei un tub de drenaj instalat în cavitatea abdominală, pentru a drena sânge și limfă. Înlăturarea acestui tub în ziua a treia după operație, de obicei fără anestezie sau analgezice, înseamnă durere. În cele din urmă, acumularea aproape inevitabilă a gazelor în cavitatea abdominală este deosebit de dureroasă pentru femei. Durerile de după operație pot interfera cu capacitatea mămicii de a avea grijă de bebelușul ei nou-născut.

Toate procedurile și circumstanțele enumerate mai sus implica durere după naștere.

Femeia care naște fără intervenții are însă mai multe șanse să nu mai experimenteze durere după ce nașterea s-a încheiat. De multe ori este euforică, vrajită de hormonii eliberați după naștere. Oxitocina, hormonul iubirii, este eliberat odată cu expulzia, când bebelușul întinde perineul mamei pentru a ieși, senzație percepută adesea ca una de eliberare foarte intensă.

Durerea, chiar dacă a fost resimțită până acum câteva secunde, e adesea uitată sau trece într-un plan secund. În plus, femeia care naște natural a căpătat abilitatea de a manevra tehnici de relaxare practicate în cea mai intensă și însemnată experiență din viața ei. A învățat că a respira profund și ușor poate să-i schimbe percepția senzațiilor din corp dar și că mintea și gândurile ei pot influența ce și cum simte. A căpătat un alt gen de respect și întelegere asupra propriului ei corp. A experimentat mixul incredibil de sentimente ca vulnerabilitate, putere și feminitate, caracteristici definitorii ale travaliului și nașterii.”

Open chat
1
Sunt aici pentru tine
Cu ce te pot ajuta, mămică minunată?