
Scrisoare de intenție către bebelușul din burtică
Dragă bebe din burtică,
Sunt eu, mama ta. Sunt cu tine mereu, de acum încolo!
Știu că nu am experiență în treaba asta cu mămicia. Însă sunt hotărâtă să facem o echipă bună, împreună.
Iubirea mea mică, asta este prima scrisoare pe care ți-o scriu căci…am aflat că ai venit în burtica mea. Aș vrea să-ți mulțumesc, mică minune, pentru că m-ai ales să-ți fiu mămică, pentru că ne-ai ales să-ți fim părinți! Știu că esți micuț și ai multă treabă de făcut așa că n-o să te rețin mult…
Aș vrea să știi, bebe drag, că mama e aici pentru tine! Aș vrea să știi că sunt profund recunoascătoare că am pornit în călătoria asta împreună, aș vrea să știi că deși ești mic, mic și încă nu te-am văzut…TE SIMT. TE AȘTEPT. TE ACCEPT. TE IUBESC.
Vreau să-ți scriu asta, ca să nu uit niciodată…Știu ca vor veni și vremuri mai complicate, când ne vom simți poate, depășiți de situație, că pe alocuri va fi greu și foarte greu, că pe alocuri vom plânge împreună, că poate ne vom simți copleșiți, că poate vom deveni nervoși. Știu toate astea. Dar mai știu că vom fi împreună. Vreau să știi, globulețul meu mic de Lumină, că mama este și va fi mereu lângă tine. Sunt pregătită să accept oricine și oricum ești. Promit că mereu te voi iubi și-ți voi fi aproape. Știu că ești deja un suflețel de sine stătător, cu drumul Tău, cu voința și chemările tale. Te iubesc deja și respect cine ești. Îmi asum faptul că rolul meu este doar să te ghidez și să te ajut să devii cine ai fost trimis să fii. Te iubesc și respect faptul că drumul tău este misiunea TA iar eu sunt aici doar să te protejez, să te ajut și să te susțin.
Te iubesc și deja sunt mandră de tine, oricum ești și orice vei alege să faci, să simți, să fii. Eu și tăticul tău știm că nu ești proprietatea noastră, ci tu ne-ai ales să vii prin noi, pe lumea asta. Promitem să facem tot ce ne stă în putință să fim părinți buni, deși știm că…nu suntem perfecți!
Dragă bebe mic și scump, te iubesc nespus și iubesc faptul că ești în interiorul meu, că pot să-ti fiu căsuță, refugiu, hrană, protecție. Voi face orice ca să-ți fie bine. Ăsta e primul meu cadou pentru mine. Ăsta e primul tău cadou pentru mine.
Acum nu te mai rețin, știu că ai treabă multă de făcut până să ne vedem! Sunt aici. Și te iubesc cu fiecare respirație care te hrănește și pe tine. Sunt aici.
Mama.