doi ani de haiducie mămicie

Doi ani de haiducie

La multi ani, Iancu drag si bun!

Nu m-a luat prin surprindere aniversarea ta, in ultimele luni am simtit des ca vine! Vine momentul acela de hotar in care implinesti 2 ani de cand ai iesit din mine, te-ai catarat la san in prima ora de viata si ai ramas acolo.

Acum spui ‘țițișoara mamii’ si ‘țiția te ioooog, mami!’, vrei sa aduci diverse jucarii la pieptul meu si ai scenarii intregi acolo! 🤣 Esti absolut fantastic, puiule (nu asa de) mic!

Imi place cand mergi prin casa si-ti cânți ‘iupuleeee iupuleeee’ intocmai cum o faceam si eu cand eram mica, dupa povestea cu lupul si Scufita Rosie sau lupul si mielutul.

Te iubesc enorm! Tu oglindesti mereu albul, negrul si miile de nuante de gri din mine si din taticul tau.

Cred ca de ceva vreme am ajuns in acea zona de traire in care ‘frumosul’ si iubirea au depasit cu muuult ‘greul’ și echilibrul de care mi se tot vorbea la început, dar care nu s-a instalat decat treptat.

Te ador si ma topesc cand imi pupi obrajii, cand nu-mi dai voie sa te pup pentru ca sunt rece pe fata, razi cu gura pan’ la urechi de faci vreo boacana si cand plangi cu amar ca vrei ce nu ai voie… Nu, pui drag, nu ai voie la telefon. Imi pare rau! 🙈

Ne iubesc pe noi doi c-am depasit momente grele, ca m-ai ajutat sa devin mama ta, devenire care n a fost deloc usoara pentru mine! Ne iubesc maxim ca ne jucam in baie in timp ce eu stau pe…tron…si rememorez prima data cand a trebuit sa te iau cu mine-n baie si sa te asez in cosul de rufe; sunt tare mandra ca am trecut usor de la acea frustrare sora cu suferinta la acest tip de amuzament, naturalete si acceptare: da, mamele stau pe tron cu puii pe langa! And that’s ok! (spoiler pentru gravidute 🤣)

Te ador si in acelasi timp ma apesi pe o mie de butoane cand imi pierd rabdarea dupa al sutalea ‘Nuuu!!’, pentru ca ai o vointa de fier si tu nu faci chestii din oficiu, fara sa ti se explice de ce, cum, cand, cu ce…

Esti super comunicativ, liber, vorbaret, vocal, cantaret si dansator si-ti multumim ca ai venit atat de frumos, pur, energic si hotarat! Stiu ca astea sunt lectiile noastre si muncim la noi sa-ti fim cei mai buni ocrotitori si calauze. 🙏

Imi place ca te activezi instant la ‘hora!!’ la orice linie melodica de muzica populara… si ca citim zeci de carti impreuna! Imi place ca stii zeci pe povesti deja, cantecele, poezii si ca dialogul tau interior iese uneori cu voce tare amuzandu-ne ‘unde este Ana oare?’🤣 Ar fi fain daca s-ar mai si opri dialogul tau interior noaptea totusi…🙈

Esti delicios si fantastic cu pasiunea ta pentru Drapel iar ochii tai de vulturas ager vad zilnic zeci de steaguri cu aceiasi bucurie si entuziasm!

Ma topesc de cald si drag cand te vad cum faci baie cu taica-tu si cum mergeti voi doi ‘in aventuri de baieti’ mult mai curajoase decat aventurile noastre…

Simt ca acest an care incepe azi e finalul fundatiei, temeliei omului care urmeaza sa fii. Si s tare fericita ca impreuna cu tati am reusit sa ti oferim tot ce am stiut mai bine, ca vedem deja de ceva vreme ce om fain esti, ca creste iubirea noastra de familie de la zi la zi iar recunostinta noastra ca ne ai ales e imensa.

Te iubesc, copile! Iti multumesc!

adelina badea workshop travaliu

Nașterea unui haiduc (I)

Povestea nașterii tale, minunea mea mică, a început în dimineața zilei de 29 martie. M-am trezit pe la 6, pentru încă un pipi – al câtă-lea? Am auzit eu un mic ‘poc!’ odată cu pipi, însă n-am reperat nimic în vasul toaletei. M-am întors în pat, cu gândul că în curând mă trezesc și mă întâlnesc cu o prietenă. Voiam să testăm un nou brunch dintr-un loc fain, cu cafea bună! 😀

M-am întins liniștită, iar Andrei s-a dus și el la baie. Aud un nou ‘poc!’ și simt călduț în pijama. În pijamaua lui Andrei, căci pe mine nu mă mai încape nimic de-al meu! Pentru o clipă am crezut că-i doar niște secreție, dar senzația de cald pe o suprafață mare m-a convins. S-a rupt apa! “Hăniiiiț, stai mult la baie?” “Nu. De ce?” “Cred că s-au rupt membranele!” Iese Hăniț din baie, mă ajută să mă ridic din pat, în timp ce pe picioare se scurg picături. Zâmbesc, râd chiar, și merg la baie. Deja se udaseră serios pantalonii de pijama. Stau pe toaletă, inima îmi bate tare, zâmbesc și râd. Nu-mi vine să cred! Hăniț, vine bebe! Hăniț, nu-i cam devreme? E un pic, dar nu-i nimic. Din timpul sarcinii am știut cumva că bebe va veni mai repede de 40 de săptămâni și iată-l pregătit la 37 de săptămâni și 3 zile. Avusesem câteva seri bune de “dureri menstruale” și la fix 37 de săptămâni am făcut bagajul de maternitate, zicând “Bebe, dacă vrei să vii, mama te așteaptă!”.

Era ora 6. O sun pe minunata noastră moașă, Irina Popescu. E ok, îmi zice, așteptăm contracții, știu ce am de făcut. Hăniț face un grup de discuții cu Irina și magica mea Doula, Carmen Căpriță. Carmen doarme. Cumva, am aflat ulterior, a simțit ceva și n-a putut adormi până la 4 dimineața, iar acum își lua revanșa…

Stabilim să mai dormim până lucrurile se pun în mișcare și mă întorc în pat. Dar, ups! Nu avem acasă scaunul de naștere! Printre intensele mele pregătiri pentru naștere, fizice, mentale, emoționale și spirituale, am decis că o să vreau un scaun de naștere. Un prieten fain, cu mult talent, mi-a făcut unul, însă a fost gata cu fix o seară înainte. Îl probasem și-l lăsasem să-l lăcuiască și să-l picteze, iar acum, panică! După o discuție oscilantă, hotărâm că mai bine rămân singură o oră și Andrei merge acum după scaun, decât mai târziu, când lucrurile ar fi mai intense. Mă așez pe pat și mă prefac că nu mă încearcă o teamă de a rămâne singură. Mă străduiesc să dormitez; dureri menstruale, check! Bărbatul vine repede. Următoarele ore trec în ceață. Pap mâncarea de travaliu pregătită în congelator, beau apă, fac duș, dormitez, dansez și mă drăgălesc cu pisica. Draga de ea, a fost o molcoșenie și de-o drăgălășenie maximă în tot travaliul!

Apar ceva contracții ușoare și care nu se opresc deloc. Mă bucur de ele. Haideți, veniți, sunt pregătită și vă aștept! Suntem într-un pretravaliu, care a durat până spre seară. Carmen apare și ea după prânz; avem o legătură specială, femeia asta are suflet și mâini magice! Hai afară, la plimbare, îmi zice. Cred că ne-am plimbat cam o oră prin parc, iar pe final ne îmbrățișam când venea contracția, simțeam să mă opresc din mers. Încă pretravaliu? Nu-l simțeam suficient de lucrativ, deși voiam asta, mă rugam și așteptam. Hai, corpule, fă-ți treaba! Ajungem acasă și facem o sesiune de Spinning Babies; mai iese un pic de lichid, o senzație faină.

Apare și prima contracție veritabilă! Respir conștient pe ea, e lungă, plină și delicioasă! E reală, o simt intens. Sunt așa de fericită de ea, încât mă uit în ochii lui Carmen și plângem amândouă. Carmen, e real! Am avut prima contracție adevărată, bună, faină! Vine bebe! Bebe, mama te iubește și te așteaptă! Am ținut-o așa ore bune. Am dormit, dansat și ne-am plimbat iar. Carmen m-a uleiat, m-a masat, m-a îngrijit, îmbăiat, m-a hrănit, m-a sprijinit, m-a susținut și, ca orice Doula în misiune, mi-a oferit o bucățică din ea, să fie ce trebuie. Știu cum este de cealaltă parte a baricadei și nu am cuvinte să le mulțumesc oamenilor ăstora care sunt, trup și suflet, alături de tine în momentele cele mai intense – naștere, alăptare, baby blues etc.

Andrei a fost minunat, nici că-i puteam cere mai mult!

După miezul nopții ajunge și Irina la noi. Lucrurile erau intense, dar le făceam față cu sufletul deschis. Contracțiile păreau că fac treabă bună, lucrurile se mișcau, eram pe felie! Facem un control, colul de-abia începea a se deschide… Sunt un pic dezamăgită, căci părea că suntem mai aproape. Colul se lăsa greu, era încordat. Fac o baie, lungă. Târziu în noapte, apa de la robinet nu mai era atât de caldă, așa că încălzim pe aragaz. Printre picături, furăm cu toții un pic de somn, pe scaun, pe WC, pe fotoliu sau în plimbare… În câteva ore, nimic nu mai ajuta. Contracțiile vin repede și sunt tari, pare că suntem aproape de apogeu. O trezesc pe Irina și o rog să verifice iar – dilatație 4. Nuuuu! Cum puii mei doar 4 când eu simt și contracțiile arată ca aproape de expulzie?! Bebe e destul de coborât, ceva nu se pupă bine. Nervi. Mă gândesc… N-am cum s-o țin așa pân’ la dilatație completă și apoi să am forță pentru expulzie. Curând se împlinesc 24 de ore de când a început totul. Sunt descumpănită și nervoasă. Hai, colule, fă-ți treaba! Hai!

Fac vizualizări și apelez la tehnici mentale, însă mă bucur când Irina propune să mergem la spital pentru o epidurală mică. Ne gândim. Așa cum e situația acum, dacă rămân acasă, am toate șansele să am nevoie de ajutor tocmai la expulzie și să ajungem la o naștere instrumentală. Dacă mergem acum spre spital, facem o epidurală mică, mă odihnesc puțin și finalizez cu o expulzie conștientă, căci contracțiile sunt tare bune, nu par a se opri, iar bebe este jos și coboară mai departe. Mai stăm, ne mai gândim puțin. Decid să mergem la spital. Până ne echipăm, stau pe toaletă și, deodată, simt să împing puțin. Irina mă controlează, dilatația avansase bine în ultima jumătate de oră, iar bebe mai coborâse un pic. Totuși, mă roagă să nu împing, căci e încă col acolo și risc să-l rup… Ne echipăm; noroc că-i sâmbătă dimineață și facem 20 de minute, căci e un lucru tare greu să nu împingi atunci când corpul tău vrea asta.

Drumul a fost un coșmar. M-am rugat să se oprească contracțiile și așa a fost. Ajungem la spital și sunt luată în primire de medicul de gardă…

naștere

Durerea în travaliu – Ina May Gaskin

Durerea la naștere este un subiect foarte controversat și analizat și este principala cauză pentru care gravidele aleg operația de cezariană. De aceea am ales să redau aici perspectiva celei mai renumite moașe din Statele Unite ale Americii.

Traducere din “Ina May’s Guide to Childbirth” – Ina May Gaskin, cea mai faimoasă moașă din SUA

“Cred în faptul că durerea din travaliu are un înțeles, un scop. Cel mai interesant este că durerea asta are un scop foarte clar. Când nu o mai simți, durerea se termină. Nu poți re-experimenta durerea din travaliu după ce travaliul a luat sfârșit, doar amintindu-ți despre ea. Durerea de travaliu este o durere foarte specială: aproape întotdeauna se întâmplă fără să producă daune majore.

Când evitarea acestei dureri devine principala grijă, efectul paradoxal este că mai multe femei vor face față durerii după ce copilul este născut. Folosirea din ce în ce mai des a anesteziei epidurale/peridurale crește ratele de operație de cezariană și de nașteri instrumentale, în care se folosește vacuumul sau forcepsul pentru a scoate bebelușul. Epidurala cauzează dureri de spate, pe termen lung, la aproximativ o femeie din cinci. Uneori folosirea forcepsului sau a vacuumului cauzează probleme la bebeluș sau la mamă. Liniile de alimentare intravenoasă sunt dureroase atâta vreme cât sunt montate și câteva zile după ce se înlătură. Cu cât te miști și deranjezi acea bucată de plastic din corpul tău, cu atât doare mai rău. Femeile care au sunt supuse unei operații de cezariană au nevoie să li se monteze un cateter urinar înainte de operație, care va rămâne montat pentru cel puțin douăzeci și patru de ore. Cât timp este montat, multe femei experimentează nevoia constantă de a urina. Desigur, cum cateterul înseamnă că urina se scurge permanent, nu există o variantă de a satisface această nevoie de urinare resimțită. Cezariana necesită de obicei un tub de drenaj instalat în cavitatea abdominală, pentru a drena sânge și limfă. Înlăturarea acestui tub în ziua a treia după operație, de obicei fără anestezie sau analgezice, înseamnă durere. În cele din urmă, acumularea aproape inevitabilă a gazelor în cavitatea abdominală este deosebit de dureroasă pentru femei. Durerile de după operație pot interfera cu capacitatea mămicii de a avea grijă de bebelușul ei nou-născut.

Toate procedurile și circumstanțele enumerate mai sus implica durere după naștere.

Femeia care naște fără intervenții are însă mai multe șanse să nu mai experimenteze durere după ce nașterea s-a încheiat. De multe ori este euforică, vrajită de hormonii eliberați după naștere. Oxitocina, hormonul iubirii, este eliberat odată cu expulzia, când bebelușul întinde perineul mamei pentru a ieși, senzație percepută adesea ca una de eliberare foarte intensă.

Durerea, chiar dacă a fost resimțită până acum câteva secunde, e adesea uitată sau trece într-un plan secund. În plus, femeia care naște natural a căpătat abilitatea de a manevra tehnici de relaxare practicate în cea mai intensă și însemnată experiență din viața ei. A învățat că a respira profund și ușor poate să-i schimbe percepția senzațiilor din corp dar și că mintea și gândurile ei pot influența ce și cum simte. A căpătat un alt gen de respect și întelegere asupra propriului ei corp. A experimentat mixul incredibil de sentimente ca vulnerabilitate, putere și feminitate, caracteristici definitorii ale travaliului și nașterii.”

naștere

De ce ne pregătim pentru naștere?

Am stat mult timp să mă gândesc la întrebarea asta… De ce am avea nevoie să ne pregătim pentru naștere? Doar toată lumea naște, n-ai nevoie de școală pentru asta!

Trăim într-o lume în care trebuie să mergem la cursuri sau să ne facem o disciplină în a respira cum trebuie, a medita și a reflecta la faptele, acțiunile și gândirea noatră, pentru că nu ne mai e așa de “nativ” ca pe vremuri… Trăim într-o lume în care trebuie să mergem la sală pentru că energia pe care o “mâncăm” nu o mai depunem la munca fizică, afară, cum făceau înaintașii noștri. Trăim într-o lume în care am uitat să respirăm cu tot corpul, să fim atenți la noi, să ne înțelegem, să ne acceptam și mai ales să ne iubim…

Ritmul vieții, superficialul cotidian, mass-media și distrugerea încet dar sigur a frumoasei noastre planete sunt doar câteva dintre sursele de “ne-natural” cu care ne drogăm zilnic…

Așa a aparut o nouă școală, din necesitatea de a ne întoarce la natural, la logic, la pur, la simplu, la sufletul nostru și la divinitatea din noi.

Așa au apărut cursurile care te re-învață să-ți alăptezi copii, deși noi n-am fi fost încă aici daca nu era ceva înnăscut și fiziologic pentru noi. Așa au apărut cursurile în care re-înveți să respiri și să te cureți de tot praful din tine, din mintea și sufletul tău.

Și așa au apărut cursurile care te ajută să-ți reamintești să naști frumos, blând, iubitor, cu empatie pentru noul suflețel venit într-un trup mic și plăpând dar nu lipsit de putere și unicitate. Așa au apărut cursurile de educație prenatala ReNașterea, ca să te ajute să-ți vindeci propria naștere, să te ajute să nu dai mai departe comorii tale neajunsurile tale sufletești, să te ajute să primești puritatea așa cum merită: cu calm, Iubire și înțelegere.

De ce este important să mergem la cursuri de educație prenatală care trateaza corpul, mintea dar și sufletul? Pentru că trebuie să ne reconectam la noi, să ne conectam la bebelușul nostru, să învățăm despre noi și despre el. Cursurile ReNașterea au darul de a te pune față în față cu fricile tale cele mai adânci, despre sarcina și naștere dar nu numai. ReNașterea are darul de a-ți schimba și consolida relația de cuplu și a vă ajuta să deveniți deja parinți, împreună, nu doar parteneri.

ReNașterea te ajută să scormonești în mintea ta, să-ți descoși temerile adânc înrădăcinate, să le identifici și apoi să le disipi 🙂 Pentru că știm cu toții că cele mai urâte frici, cele care te încremenesc sau te fac să vrei să fugi, sunt cele de necunoscut, de scenarii pe care le-am visat sau văzut uneori, conștient sau inconștient. Și din nefericire, societatea ne face mereu să credem că nașterea naturală e un fel de iad pe pământ, plin de urlete, chin, tăieturi, sânge și agresiune. Iar creierul, vrei-nu-vrei, înghite asta și se manifestă prin fel de fel de frici… De asta sunt eu aici, părinti dragi! Să plecăm împreună într-o călătorie vindecătoare și salvatoare din care să ieșim “curăței” de imagini și scenarii urâte și în care să construiți împreună nașterea bebelușului vostru într-un mod minunat!

Trebuie să recunosc că pregătindu-mă să devin educator ReNașterea am trecut prin propriile vindecări și procese intense de conștientizare în legătură cu nașterea mea, relația mea cu părinții și mai ales cu mama, felul în care am venit pe lume și energiile care au fost la baza startului meu pe acestă planetă. Am plâns mult, vindecător, am visat și am conștientizat multe despre viața mea de acum și “de unde mi se trage”.

Startul pe care îl avem intrauterin, la naștere, în primele ore după naștere și în primii ani de viață pun bazele persoanei noastre. Pun limitele a ceea ce ne este confortabil să facem, să simțim, să visăm. Sigur, nimic nu este ireversibil însă…nu mai bine facem acest cadou minunat copiilor noștri? Nu mai bine ne educăm și ne transformăm noi în eu-ri mai frumoase, mai iubitoare, mai empatice și mai blânde pentru venirea lor în universul nostru?

Nu mai bine ne iubim copilașii până la Luna și-napoi de dinainte să-i cunoaștem fizic, pregătindu-ne pentru naștere?

naștere

De ce facem cezariană?

Acum câțiva ani nu știam mare lucru despre cezariană sau nici chiar despre nașterea naturală, vaginală. Știam, așa cum știm cu toții, atât de puține lucruri, doar din media sau de la mama, informații despre propria naștere, date uitării voit sau mai puțin voit.

În acest caz, eu=Adelina, copilul numărul 2, am fost născută prin cezariană la rece, ca și sora mea mai mare. Pentru că…mama mea este mică. Sau pentru că a născut prin cezariană și prima dată, când era și mai mică. Sau pentru că era blondă, sau avea părul ondulat, sau…cine mai știe care erau motivele servite pe tavă atunci pentru a justifica recomandarea de cezariană?

Acum, după studiu îndelungat, cărți, mămici care mai de care, grupuri, discuții cu medici sau cu viitoare mămici, experiența nașterii unui haiduc, experiența de educator prenatal și doula la naștere, pot să scriu despre asta mai cu simt de răspundere. Așa că mă văd nevoită să clarific niște lucruri. Niște motive pentru care operația de cezariană este musai sau doar indicată, motive pentru care chiar nu este indicată cezariana și “povești” de speriat mămicile pentru a face acestă operație…

Vom începe cu câteva motive serioase pentru cezariana ( dupa dr. Michel Odent – Cezariana):

  1. Prolaps de cordon ombilical. – Asta, pe românește, înseamnă că atunci când apa s-a rupt ( s-a fisurat/rupt sacul amniotic ), cumva o parte a cordonului ombilical s-a strecurat și a ajuns în vagin și se poate obstrucționa circulația prin acesta. În cazul unei sarcini la termen cu ruperea apei spontan și a unei angajări bune a bebelușului în canalul nașterii, această situație este excepțională. De obicei, prolapsul se produce la nașteri premature sau la nașteri cu ruperea apei artificial. Dacă travaliul este foarte înaintat și expulzia se va întâmpla în momentele următoare, atunci prolapsul nu duce la o cezariană de urgență. Dacă expulzia nu este însă foarte aproape, cezariana de urgență este iminentă iar pentru ușurarea presiunii de pe cordon, este indicată o poziție inversa ( “lumânarea” ) a graviduței.
  2. Placenta praevia veritabilă. Veritabilă înseamnă că placenta este poziționată într-adevăr astfel încât acoperă colul uterin și împiedică ieșirea naturală a bebelușului pe acolo. Acest diagnostic poate fi pus în ULTIMA parte a sarcinii, pentru că uterul este elastic și se poate întinde muuult de la primele ecografii, când placenta poate fi văzută ca fiind “jos” în uter.
  3. Decolare prematură de placentă. Adică, pe românește, atunci când o bucată ( sau toată ) de placentă se desprinde de pe peretele uterin, înainte ca bebelușul să fie născut. Asta se poate întâmpla înainte sau în timpul travaliului. În cazul acesta, apare o durere continuă, bruscă și intensă ( care nu se confunda cu durerile de contractie ) și poate fi însoțită de sângerări. Știința zilelor noatre nu are un răspuns pentru întrebarea “De ce se întâmplă asta?”. O dezlipire parțială a placentei se poate vedea cu ajutorul ecografului.
  4. Prezentație frontală sau umerală. Asta înseamnă ca nasterea vaginală nu este compatibilă din motive…mecanice. Bebe nu este angajat într-o poziție benefică. Aici, dacă travaliul nu este foarte avansat și deci bebelușul are încă posibilitatea de a-și schimba poziția, se pot încerca diverse tehnici de convingere a bebelușului să-si asume o poziție mai benefică. Aici aș menționa: tehnici de Spinning babies, terapii bowen, aromaterapie, etc. Din experiență am observat ca de multe ori bebelușul reușește să-și asume o poziție mai favorabilă dacă mămica se REconectează la bebe şi îşi rezolvă/digeră/acceptă blocajele emoţionale, așteptările sau presiunea unor gânduri/frici care nu-i dau pace și nu o lasă să fie ‘doar o femelă care naște'(discutia este ampla și include elemente de neuroștiință, pe care le discut in cadrul cursurilor de educație prenatală Renașterea), de multe ori bebe se va întoarce iar naşterea îşi va relua cursul natural.

Am scris despre de ce e musai să facem cezariana. Urmează situațiile în care putem să încercăm o naștere vaginală și, mai ales, situațiile în care ar fi foarte benefic pentru noi și bebe să încercam o naștere naturală 🙂

Dragi mămici dragi, nu uitați să aveți încredere în voi și în bebelușii voștri! Conectați-vă mereu la bebe și comunicați! Acordați-vă voua și lui bebe încrederea că voi împreună faceți o echipă minunată, care va face față cu brio oricărei situații!